Taina Sfântului Maslu – rugăciune pentru cei bolnavi
Sfânta Scriptură ne îndeamnă astfel:
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și de va fi făcut păcate, i se vor ierta.” (Iacov 5, 14-15)
Pornind de la acest cuvânt, Biserica săvârșește Taina Sfântului Maslu, rugăciunea de obște pentru cei bolnavi sufletește și trupește.
Prin ungerea cu untdelemn sfințit și prin rugăciunile preoților, cerem de la Dumnezeu vindecare, întărire și iertare de păcate.
Sfântul Maslu este o chemare la credință, la nădejde și la apropiere de Dumnezeu, Cel care este adevăratul Doctor al sufletelor și al trupurilor.
,
Mulțumiri părintelui Iulian Vicol pentru împreuna slujire.



